GUHRING – Cei mai buni în domeniu

GUHRING – Cei mai buni în domeniu

Gühring este unul dintre cei mai importanți producători și furnizori de scule
așchietoare de precizie de pe piața mondială. Propria producție de carbură,
utilajele, echipamentele, tehnologia de acoperire și departamentele proprii de
dezvoltare asigură poziția de lider tehnologic în instrumente de tăiere rotativă.
Standardele globale vă asigură că puteți beneficia întotdeauna și peste tot de
aceeași calitate Gühring. Din 2003 firma se află și pe piața sibiană, bucurându-se
de același succes.
Firma Gühring există pe piața internațională din 1898, la început fiind doar un „mic
atelier” care producea un singur tip de scule (burghie), ca mai apoi, în anul 1900,
să se construiască prima fabrică sub același nume în orașul Albstadt, care este și
acum sediul principal al întregului concern. De atunci și până în prezent, Gühring
se bazează pe cele mai bune rezultate de prelucrare a carburii. Acest lucru îl
dovedesc cei peste 5000 de angajați care zilnic satisfac cerințele clienților la
cele mai înalte standarde. În momentul de față, GÜHRING OHG deține în întreaga lume
74 centre de producție și vânzare și 47 centre service.

Gühring la Sibiu

În anul 2003 s-a realizat un studiu de fezabilitate pentru deschiderea unui centru
de producție în România. Locațiile propuse au fost diverse, dar în final s-a ales
orașul Sibiu. Aici s-a început într-un spațiu închiriat, doar cu activitatea de
desfacere și recondiționare scule. În același timp, s-a realizat proiectul pentru
hala care avea să fie construită în Zona Industrială de Vest. În prezent,
activitatea societății constă în producția de scule așchietoare de rotație, de
înaltă precizie, din carburi metalice sinterizate: burghie elicoidale, în trepte, de
centrare, de forare, burghie de forare în trepte. Toate produsele sunt realizate
conform standardelor germane, atât în execuția standard, cât și în execuția specială
pe baza specificațiilor clientului. În cadrul firmei din Sibiu sunt 144 de angajați,
profesioniști și instruiți în perioade de școlarizare atât în România, cât și în
Germania.

Centre de service
de ultimă genereție

Centrele de service sunt desemnate să asigure cea mai bună acoperire și reacoperire.
Ele oferă reascuțirea și reacoperirea cu geometrii originale, astfel încât sculele
să continue să își îndeplinească toți paremetri de calitate optimi cu o durată de
viață mai mare. Toate centrele sunt dotate cu mașini de producție de înaltă
perfomanță și sisteme de vopsire dezvoltate. Firma deține și un departament
vânzări de scule rotative de înaltă precizie noi și consultanță tehnică prin
tehnicienii proprii.

Un catalog cu 44.000 de scule

Produsele realizate se adresează societăților comerciale care au ca activitate
principală producerea de componente pentru autovehicule, mașini-unelte și
echipamente industriale. La acestea se mai adaugă produse destinate și altor domenii
de activitate sau industrii, cum ar fi: aerostructuri, subamsable și echipamente
pentru aviația generală și civilă, industria energetică și de minerit, industria
metalurgică. De asemenea, orice tip de sculă dorită de către clienți poate fi
proiectată și realizată de către societate.
Toate produsele menționate pot fi comandate fie prin intermediul catalogului, care
conține peste 44.000 de scule, fie sunt realizate la cerere.

Gühring s.r.l.
România, Str. Europa Unită, Nr. 6. Sibiu, 550052
tel. +40 (269) 503-100
fax +40 (269) 216-289
www.guhring.com

Scrie-ne!
Cu ce vă putem ajuta?
Cu ce vă putem ajuta?