Într-o ţară răvăşită de politici deficitare, de corupţie, sărăcie şi defrişări, un personaj erou, îşi creează o ţară proprie. O „ţară într-o ţară”, guvernată de bun simţ şi condusă de voluntari care se implică, prin educaţie şi cultură pentru a face lumea un loc mai bun.
Cinemateca Astra Film prezintă joi, 23 ianuarie 2014, ora 19, Un film fain sau, cu alte cuvinte, un documentar recomandat celor care cred, dar mai ales celor care sunt pe punctul de nu mai crede că se poate şi altfel.
Prezentat in ediţia Astra Film Festival 2013 la competiţia EcoCinematograff, documentarul realizat de Andrei Dăscălescu-regizor cunoscut şi pentru documentarul Constantin şi Elena- este un „act de voluntariat cultural” şi urmăreşte activitatea voluntarilor de la Tăşuleasa Social, pe parcursul unui an, în încercarea lor de a schimba mentalităţile şi de a propune soluţii pentru un altfel de viitor.
Proiecția are loc la Astra Film Cinema, în Piaţa Mică, nr. 11.
Biletele se pun în vânzare cu 30 min. înaintea începerii proiecţiei.
Informații la tel. 0751.166.516.
Cinemateca ASTRA FILM este organizată de Astra Film, CNM ASTRA şi Consiliul Judeţean Sibiu.
A fost iniţiată în 2007 şi a făcut parte din programul „Sibiu CapitalăCulturală Europeană” cu titlul „365 de ferestre spre lume”, fiind singurul proiect cultural cu desfăşurare zilnică pe parcursul întregului an. De atunci, mii de pasionaţi ai filmului documentar au avut şansa de a se întâlni cu producţii valoroase din întreaga lume la Cinemateca ASTRA FILM.