“Nu există accidente, doar căi de urmat” – Bogdan Ota
UNITED, un spectacol total de sunet, lumini și efecte speciale semnat Bogdan Ota va avea loc pe 10 aprilie, ora 19:00 la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu.
Peste 40 de artiști, muzică, balet și proiecții video se întâlnesc într-un spectacol fabulos despre conexiunea spirituală dintre oameni și depășirea iluziei separării.
Un spectacol ce avertizează asupra necesității întoarcerii la esență – Iubirea. Publicul se va întreba cu siguranță, la final, de ce progresul tehnologic este atât de rupt de cel spiritual, între cele două existând aproape o relație de antagonism, nicidecum de potențare reciprocă.
Artele se reunesc pe aceeași scenă într-un spectacol tulburător, ce-și propune să recreeze legătura sufletească profundă dintre oameni prin frumusețe și emoție, dincolo de orice bariere fizice, mentale, etnice, religioase sau geografice.
Fanii sibieni ai artistului vor avea parte de o surpriză importantă cu ocazia acestui concert. Bogdan Ota va prezenta în primă audiție compoziții ce vor fi incluse pe viitorul său album, pe lângă lucrările muzicale incluse pe primul său CD intitulat ”Day of Wrath”, produs de casa de discuri Electrecord.
Bogdan Ota este unul dintre cele mai sonore nume din industria muzicală contemporană și unul dintre artiștii români cu cea mai spectaculoasă ascensiune din ultimii ani. Absolvent al Universității de Arte ”George Enescu” din Iași, artistul român a ajuns extrem de cunoscut și apreciat în întreaga lume o dată cu participarea sa la competiția ”Norway Got Talent”, în 2011, unde a înregistrat un succes fulminant.
Ce spun criticii din România și din străinătate:
”Și totuși există metereze în care lupta nu se isprăvește, în care artiștii cu har nu vor să cedeze fast-food-ului cultural devastator, cel care asfixiază, neîndurător, arta adevărată. Bogdan Ota,cu muzica lui, este în linia întâi” [Sergiu Alex, autorul cărții ”Bogdan Ota și pianul care apropie Cerul”]
”Bogdan Ota este un compozitor de elită. Îndemânarea muzicală cu care se mișcă și înțelegerea structurii compoziționale de care dă dovadă sunt cu adevărat o raritate. Temele cu o puternică încărcătură emoțională stau alături de pasaje liniștite de parcă ar fi modelate din aceeași materie. Albumul «Day of Wrath» confirmă faptul că orice discuție despre un succesor natural al lui John Williams este incompletă fără a lua în considerare numele lui Bogdan Ota” [Wildy Haskell, editor la Wildy`s World și reviewer pt. Indie-Music.com]
”Unii muzicieni compun muzică pop și rock înainte de a-și încerca mâna cu soundtrack-urile pentru film. Ota, pe de altă parte, sună predestinat să fie un creator de muzică de film” [Dan MacIntosh, critic muzical]
Fanii, după concertul din Cluj din 27 februarie 2013: “Mulțumesc Bogdan, m-ai facut să realizez în această seară că sufletul meu este capabil de mai multe sentimente simultan… și râdeam în același timp…, eram supărat și furios, fericit și motivat, îndrăgostit și optimist, iertător, dar cel mai presus… bucuros să fiu pe acest pământ, mândru că sunt român.” (George Dascălu)
“Doamne, cum a putut fi la concertul din seara asta! Bogdan Alin Ota e incredibil… e capabil de o așa conectare încât am fost mută o seară întreagă…. am plâns, am trăit, am oftat între piese – parcă numai atunci respiram și eu…. wow…” (Maria Bar)
Pentru mai multe detalii despre activitatea artistului vizitați:
www.BogdanOta.com
www.facebook.com/BogdanOtaOfficial
http://www.youtube.com/user/BogdanOta
Prețul biletelor este: categoria I 65 ron, categoria a II-a 45 ron.
Biletele pot fi achiziționate de la agenția de bilete a Casei de Cultură a Sindicatelor, tel.rezervari 0748.250.115 și 0743.189.028 sau online, de pe site-ul artistului:
http://bogdanota.com/web/?product_cat=united-concert-romania-sibiu-10-april-2014