Ultimele trei reprezentații din acest an de la Teatrul de Balet din Sibiu se joacă în acest weekend. Două variante ale spectacolului „Spărgătorul de nuci”, în cadrul a trei reprezentații, vor avea loc vineri, sâmbătă și duminică la Teatrul de Balet din Sibiu. Piesa este una dintre cele mai îndrăgite lucrări de balet clasic, și va fi prezentată în două forme, una de matineu, pentru copii, iar alta pentru adulți. Astfel, vineri, 19 decembrie, de la ora 12.00, copiii sunt invitați la o variantă scurtată a spectacolului, adaptată pe înțelesul lor de către balerinii teatrului, iar sâmbătă, 20 decembrie, și duminică, 21 decembrie, de la ora 19.00, vor avea loc două reprezentații de seară.
Totodată, conducerea teatrului anunță un an 2015 plin de premiere și spectacole deosebite: 21 de reprezentații de balet clasic și contemporan, dintre care 5 spectacole în premieră. O primă parte a programului, pentru perioada ianuarie-aprilie, cuprinde piese precum: „Lacul Lebedelor”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Impetus”, „Nota, vă rog!”, „Don Quijote” și „Giselle”.
Biletele pot fi achiziționate de la Casa de Cultură a Municipiului Sibiu şi secretariatul sălii de spectacol, Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu. Prețul unui bilet este de zece lei, elevii, studenţii şi pensionarii beneficiind de cincizeci la sută reducere.