wenglor, șansa unei cariere de succes

wenglor, șansa unei cariere de succes

wenglor este o companie originară din Tettnang, Germania, cu activitate în Sibiu din anul 2001. Suntem una dintre primele firme cu capital german, producătoare de senzori şi echipamente de înaltă tehnologie cu producţie proprie, cu un departament de proiectare, dar și cu un departament de desfacere. De-a lungul timpului ne-am implicat activ în viaţa socială a Sibiului și în mod special în sus­ţinerea studenţilor de a urma o carieră în domeniul ingineriei. În acest sens, între 1 noiembrie și 10 decembrie 2014, wenglor a organizat concursul „Student Software Challange”, pentru studenţii Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Scopul a fost să identificăm studenţi cu abilităţi în domeniul programării și să-i evaluăm în baza soluţiilor prezentate de ei la concurs. De asemenea, ne-am propus să le oferim acestor tineri posibilitatea de a-și forma o carieră în cadrul companiei noastre. Un aport esenţial în buna desfășurare a concursului l-a avut conducerea Universităţii Lucian Blaga, în mod special, Prof. Dr. Ing. Liviu Roșca, decanul Facultăţii de Inginerie. La final, toţi studenţii au fost premiaţi, iar cei care s-au clasat pe primele 3 locuri au obţinut premii în valoare totală de aproxiomativ 2.000 de euro. Pentru că toată acţiunea a fost un real succes, ne gândim să continuăm tradiţia și să organizăm concursul anual. Mai mult, începând de anul acesta, vom lansa un concurs similar, pentru studenţii cu abilităţi în domeniul electronicii.

Ce înseamnă să fii angajat wenglor

Unul dintre studenţii cărora wenglor i-a oferit șansa unuei cariere este Dan Ciprian Iuga, în prezent, inginer proiectare.
„Primul contact cu firma wenglor l-am avut acum aproape 6 ani. Am primit ca sponsorizare de la firmă diverși senzori, care urmau a fi utilizaţi la un concurs de robotică. După un timp, compania a organizat o prezentare de posturi, la care am fost prezent. Atunci a fost momentul în care m-am decis să-mi încerc prima carte a destinului și să mă angajez la wenglor. Eram curios să văd dacă fac faţă atât studiilor, cât și unui job în domeniu. Și am reușit! Timp de 2 ani, datorită programului flexibil pe care wenglor mi l-a oferit, mai ales înţelegerea în timpul sesiunii și suportul pe parcursul licenţei, m-au ajutat să duc provocarea până la capăt. Acum, după 5 ani sunt implicat în realizarea proiectelor importante, iar pe de altă parte, sunt și project manager (sunt responsabil cu coordonarea, de la zero, a anumitor proiecte). Am învăţat multe aici. La început mi se păreau mai complicate lucrurile, însă, în timp, sprijinit de colegi cu idei și cu sfaturi, am ajuns să aduc un aport considerabil departamentului. În urma evoluţiei mele, pot spune că mă simt cu adevărat membru al familiei inovative wenglor. În fiecare zi, aici se întâmplă câte ceva nou și nu riști să te plafonezi.”

„M-am angajat la wenglor în anul 2001. Am fost selecţionat, alături de alte 16 persoane, iar la interviu au fost aproximativ 300 de candidaţi. Îmi amintesc că, atunci când am văzut cât de mulţi candidaţi sunt, am vrut să plec. În ultima clipă am recunoscut câţiva foști colegi de armată și asta m-a determinat să rămân. Interviul l-am susţinut cu fondatorul companiei, Dieter Baur. A urmat un curs de specializare, timp de 4 luni, la sediul firmei mamă, din Germania. În primăvara anului 2002 a început la Sibiu producţia de senzori. Am ocupat pe rând, posturile de reparator și inginer proiectant, iar din anul 2012 mi s-a propus să preiau conducerea departamentului de dezvoltare. A fost o mare provocare pe care am acceptat-o. Pe parcursul celor 14 ani de muncă la firma wenglor am căutat să învăţ cât mai multe. Cu ambiţie şi beneficiind de suport din partea companiei, am continuat studiile la secţia de calculatoare, din cadrul Facultăţii de Inginerie. În prezent, mă pregătesc de susţinerea tezei de doctorat în domeniul măsurărilor electrice. Ca proiectant, să lucrezi într-o companie ca wenglor, oferă satisfacţia de a crea un produs nou şi inovativ, pornind de la ca­ietul de sarcini și până la punerea sa în producţie. Spiritul de echipă este întotdeauna prezent deoarece din echipa de dezvoltare a unui proiect fac parte proiectanţi cu calificări în electronică, mecanică, sisteme embedded, design PCB şi testare.
Departamentul de dezvoltare se află într-o continuă expansiune încă de la înfiinţare, căutând permanent studenţi și ingineri pregătiţi să facă faţă provocărilor.” relatează d-l Florin Bădilă, șeful departamentului de dezvoltare.

Sunteţi pregătiţi să faceţi parte dintr-o companie internaţională de succes și în continuă dezvoltare?

wenglor este lider pe piaţa mondială în fabricarea și comercializarea de senzori optoelectronici și inductivi, sisteme de prelucrare de imagine, cititoare de coduri de bare și bariere de siguranţă.

Cei peste 55.000 de clienţi din întreaga lume apreciază produsele noastre ca fiind ideale procesului lor de automatizare.

Dacă v-am trezit interesul, trimiteţi
CV-ul dumneavoastră pe e-mail
info.ro@wenglor.com

Vă așteptăm să faceţi
parte din echipa noastră!

CONTACT: wenglor electronic innovation lito SCS, str. Căprioarelor nr. 4, Sibiu, tel: 0269-207700, fax: 0269-207788, info.ro@wenglor.com, www.wenglor.ro

Scrie-ne!
Cu ce vă putem ajuta?
Cu ce vă putem ajuta?