Profesor de istorie și limba și literatura germană, Ștefan Tudor este cunoscut pentru pasiunea sa la care se revine ori de câte ori are timp liber: cozonacii plămădiți artizanal. Dascălul, care predă elevilor de la Școlile Gimnaziale „Nicolae Iorga” și „I. L. Caragiale” din Sibiu, se destinde, când nu e la catedră sau în fața laptopului susținând ore online, în bucătărie. 100% ardelean, după cum însuși spune, de cinci ani s-a mutat în localitatea aflată la circa jumătate de oră distanță de Sibiu, Apoldu de Sus. Aici, într-o bucătărie cu pereți istorici, ce datează în jurul anilor 1890, dă viață unor cozonaci cu suflet pe care prietenii și cunoștințele îi așază pe masă la orice sărbătoare și nu numai.
Pe Ștefan Tudor l-am cunoscut într-o dimineață de aprilie, când ne-a întâmpinat, voios, în poarta casei sale. „Haideți că am frământat aluatul! Bine ați venit!”, ne spune sibianul, invitându-ne în bucătăria sa rustică.
Glumeț, deschis și plin de optimism, începe să ne povestească, în timp ce își pregătește de zor cozonacii pentru coacere.
Ștefan Tudor are 39 de ani și este, de meserie, profesor. De ceva timp, prietenii îl numesc și „profesorul de cozonaci”, pentru că, acum zece ani, și-a descoperit o pasiune pe care își dorește să o transforme într-un mod de viață.
„Cozonacii artizanali reprezintă o pasiune. Îmi place foarte mult forma în care am dezvoltat-o. La început, am făcut doar pentru mine, apoi pentru familie, prieteni. Așa, a luat naștere o pasiune mai extinsă. Nu mai făceam doar doi-trei cozonaci. Ci chiar 20-30, în funcție de solicitările prietenilor”, își începe povestea Ștefan Tudor.
Citește continuarea poveștii pe Sibiu 100%