De ce sunteţi mândru că sunteţi sibian?
Acest sentiment îşi are rădăcinile în familie şi creşte o dată cu noi. Eu m-am născut în Sibiu şi am ales să rămân aici. Îmi iubesc oraşul, sunt profund ataşat de moştenirea culturală şi spirituală a Sibiului şi îi preţuiesc pe toţi cetăţenii care au contribuit şi contribuie la dezvoltarea judeţului. Respectul faţă de ceilalţi, faţă de munca lor, este – cred eu – liantul unei comunităţi cu adevărat unite. Sibienii au reuşit să-şi câştige renumele de buni gospodari şi cetăţeni model tocmai datorită acestui respect. Te poţi declara mândru că eşti sibian dacă ai făcut ceva pentru oraşul tău, iar acel “ceva” poate fi simplul fapt de a fi bun cetăţean. Trebuie să conştientizăm faptul că prosperitatea unei comunităţi depinde de fiecare membru al ei, de seriozitatea şi profesionalismul cu care îşi face datoria la locul de muncă.
Care consideraţi că este principalul beneficiu al campaniei «Produs în Sibiu» pentru comunitatea sibiană?
Desigur, această campanie, care încurajează consumul produselor fabricate în judeţul Sibiu, contribuie la dezvoltarea economică a zonei şi, implicit, la creşterea nivelului de trai al sibienilor. Menţinerea locurilor de muncă este foarte importantă, atât pentru agenţii economici, cât şi pentru angajaţii lor. Dar menţinerea în activitate şi dezvoltarea unei companii nu înseamnă doar acest lucru. Înseamnă mai mulţi bani la bugetul local şi la bugetul de stat, din care se asigură finanţarea unor servicii extrem de importante pentru comunitate: sănătate, educaţie, siguranţă publică.
Vă felicit pentru această campanie şi vă doresc mult succes!