Ce feeedback au producătorii din campaniile precedente?
”Campania Produs în Sibiu este din punctul nostru de vedere cel mai închegat demers de promovare al produselor locale pe care îl are România. Ne înclinăm vouă celor de la Sibiu 100% pentru că ați reușit să strângeți la un loc mulți oameni din comunitatea sibiană care să se implice în promovarea a tot ce are de oferit Sibiul. Credem că această campanie este departe de a fi încheiată și vă dorim succes în continuare!” – Cosmin Bere SB
”Campania Produs în Sibiu înseamnă o oportunitate foarte faină atât pentru antreprenorii la început de drum, cat și pentru “publicul” larg care poate descoperi cu această ocazie, produse deosebite, lucrate cu drag, de oameni pasionați și dornici să aducă un plus de valoare în această imensă mare de comerț.” – Cristi, S&C Wood
”Produs în Sibiu se potrivește perfect pentru cine vrea să mănânce sănătos și ține la rețetele autentice!” – Maria, Pită de Alămor
”Cu Produs în Sibiu am avut o întâlnire unde au filmat locul unde pășunează caprele, am spus despre afacerea noastră și despre cât de benefic este să avem în alimentația noastră produse din lapte de capră. Este minunat ca cineva să vină la tine, să-i spui povestea, să o transmită mai departe persoanelor care vor să consume produsele tale. În urma campaniei, am fost încântată să fiu cunoscută și căutată pentru produsele din lapte de capră.” – Monica, telemea de capră
”O parte din magia Sibiului stă în inițiative precum campania ‘Produs în Sibiu’! Micii antreprenori și producători locali primesc o șansă unică de a străluci, fiind promovați gratuit. Ca mic producător local (Nembeer), mi s-a oferit ocazia perfectă de a crea legături de prietenie și afaceri, dar si de a milita pentru consumul local.” – Oana, Nembeer
”Produs în Sibiu reprezintă o frumoasă provocare pe care o accept cu brațele deschise, încercând să aduc în fiecare linguriță de gem sau picătură de sirop autenticitatea ingredientelor locale și să dăruiesc mai departe oamenilor optimismul și bucuria de a savura autenticul, precum și căldura și emoția tradițiilor locale.” – Minodora, Minoboutique
”Campania publicitară de promovare a produselor sibiene „Produs în Sibiu”, reprezintă o rampă de lansare pentru brandul Herța Bio Apicole pe plan local. Este o metodă de informare corectă și promptă care are menirea să crească vizibilitatea produselor noastre apicole certificate ecologic, stimulând creșterea cererii și influențând consumul rațional. Datorită reportajelor din această campanie, consumatorii sibieni sunt informați și pot susține micii producători care sunt autorizați și certificați ecologic și aduc pe piață produse net superioare fără pesticide, chimicale sau alte adaosuri așa cum producem noi.” – Cosmin, Herța BIO Apicole
”Crucial, deoarece mi-ati oferit vizibilitate și credibilitate, ajutându-ma la atragerea primilor clienți și la stabilirea unei prezențe pe piață.” – Claudiu, Nutts and Eggs