Gospodarul Tomiță s-a apucat de agricultură acum doisprezece ani. Mânat mai mult de o nevoie personală. Problemele de sănătate pe care le avea l-au făcut să își schimbe alimentația. ”Datorită acestora m-am apucat. Ca să mănânc eu sănătos, în primul rând. Apoi, m-am gândit și la restul oamenilor. Ce mănânc eu, mănâncă toată lumea”, ne spune sibianul, despre cum a început să își dezvolte mica afacere.
”La început făceam după ureche. Apoi am început să citesc, să văd. Au apărut bolile, dăunătorii, a trebuit să învăț. Acum vrem să trecem pe o tehnologie, electrocultură se numește. De la anul, cine va veni aici va putea să o vadă. Tehnologia asta ajută la creșterea plantelor și este mult mai sănătoasă. Pentru noi, pentru plante. Nu se mai folosesc chimicale. Nu se folosesc îngrășăminte, pesticide, insecticide, nu mai este nevoie de nimic”.