I. SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CONCURSULUI
1.1 Organizatorul Concursului “Câștigă 𝟔 mucenici de la nutts and eggs” (denumit in continuare „Concursul”) este Asociația Produs în Sibiu (denumita in continuare „Organizatorul”), cu sediul în Str. Stefan cel Mare, nr. 47/4, CUI 32391799.
II. SECȚIUNEA 2. REGULAMENTUL CONCURSULUI
2.1. Concursul se va desfășura conform prevederilor prezentului regulament („Regulamentul”) care este obligatoriu pentru toți participanții și pentru toate entitățile implicate în derularea Concursului și în conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, cu toate modificarile și completările ulterioare.
2.2. Regulamentul este întocmit și făcut public conform legislației aplicabile în România și este disponibil, în mod gratuit, oricărui participant, pe www.asociatiaprodusinsibiu.ro
2.3. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica și/sau completa Regulamentul, precum si dreptul de a suspenda și/sau înceta/întrerupe/prelungi Concursul, cu condiția înștiințării prealabile a participanților cu privire la orice modificare a vreuneia dintre prevederile acestuia.
III. SECȚIUNEA 3. ARIA DE DESFĂȘURARE ȘI DURATA CONCURSULUI
3.1 Concursul este organizat în Sibiu, în mediul online, în conformitate cu prevederile prezentului Regulament, pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/ProdusInSibiu.
3.2 Concursul se desfașoară în perioada 8.03.2025 – 11.03.2025.
IV. SECȚIUNEA 4. DREPTUL DE PARTICIPARE
4.1 În Concurs se pot înscrie persoanele fizice, cetățeni români sau străini, rezidenți sau cu domiciliul sau reședința în Sibiu.
4.2 Înscrierea în concurs presupune acceptarea implicită, integrală, expresă și neechivocă a prevederilor prezentului regulament.
4.3 Organizatorul își rezervă dreptul de a lua toate măsurile pentru a preveni înscrierea în concurs, precum și dreptul de a elimina din Concurs orice persoană din categoriile menționate în art.
4.4. Refuzul de a furniza datele necesare înscrierii în concurs are drept consecință imposibilitatea de a participa la Concurs, respectiv imposibilitatea acordprii premiilor în cazul câștigătorilor desemnați.
V. SECȚIUNEA 5. MECANISMUL CONCURSULUI
5.1 Condiții privind înscrierea în concurs pe pagina de Facebook:
5.1.1 Pentru înscrierea validă în vederea participării la concurs este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: comenteaza, reactioneaza si urmareste paginile.
VI. SECȚIUNEA 6. PREMIILE CONCURSULUI
6.1 În cadrul concursului vor fi acordate, prin tragere la sorți, următoarele premii: 2 premii x 6 mucenici
VII. SECȚIUNEA 7. DESEMNAREA CÂȘTIGĂTORILOR ȘI ACORDAREA PREMIILOR
7.1 Premiile din cadrul Concursului se vor acorda prin tragere la sorți electronică, efectuată dupa cum urmează:
– În data de 11.03.2025 se va efectua tragerea la sorți printr-un tool specializat (https://commentpicker.com/) și se vor desemna câștigătorii din toate înscrierile valide primite în timpul concursului.
În cazul în care participantul câștigător nu răspunde la mesajul privat sau nu își revendică premiul în termen de o zi calendaristica din momentul în care au fost anunțați sau refuză din motive personale premiul, se consideră că nu este interesat de validarea sa drept câștigător și, ca atare, nu i se va mai acorda premiul. Premiile nereclamate se vor redistribui.
VIII. SECȚIUNEA 8. VALIDAREA ȘI PUBLICAREA CÂȘTIGĂTORILOR. INTRAREA ÎN POSESIE A PREMIILOR
8.1 Ulterior desemnării câștigătorilor, Organizatorul va începe procesul de validare al acestora, ocazie cu care se va verifica îndeplinirea condițiilor privind înscrierea participanților, precum și respectarea tuturor dispozițiilor prezentului regulament.
8.2 Participanții care au fost desemnați câștigători vor fi etichetați în postarea de concurs de pe canalul de Social Media (Facebook) în data de 11.03.2025.
IX. SECȚIUNEA 9. TAXE ȘI IMPOZITE
9.1 Participanților la concurs nu le sunt impuse niciun fel de cheltuieli directe sau indirecte suplimentare, cu excepția cheltuielilor normale de desfășurare a concursului (contravaloarea accesului la Internet pentru inscrierea in Concurs), deplasarea pentru ridicarea premiului.
X. SECȚIUNEA 10. PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Datele cu caracter personal vor fi prelucrate doar în vederea desemnării câștigătorilor și a intrării în posesia premiilor și nu vor fi vândute, sau oferite terților.