Ada Milea aduce un concert cu jucării la Teatrul Gong din Sibiu în deschiderea Magic Show Fest

  • 0 comentarii

Cei mici sunt invitați joi, 11 decembrie, ora 19:30, în deschiderea unui Magic Show Fest la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu. Concertul cu jucării „Insula” după Gellu Naum, va surprinde, printr-o abordare performativă jucăușă și inteligentă, umorul poetic al scriitorului suprarealist Gellu Naum. Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Anca Hanu și Cristi Rigman vor urca pe scenă, spre încântarea copiilor, deghizați în personaje precum: canibali politicoși, un pirat născut cu picioare de lemn, bunicuțe periculoase, pe care cei mici îi vor recunoaște după alunițe, mamele și tații își regăsesc copiii pierduți cu 85 de ani în urmă, sclavul Vineri vorbește mult despre faptul că nu știe vorbi, iar piciorul de lemn al piratului crește și devine copăcel plin de păsărele și leagăne pentru copii.

„Vom veni cu bucurie la sărbătoarea îmbătrânirii Gong-ului!”
, a declarat Ada Milea. Magic Show Fest este prezentat cu ocazia aniversării a 65 de ani de la înființarea teatrului pentru copii de la Sibiu. Timp de 4 zile, în perioada 11 – 14 decembrie, 50 de artiști din 6 țări se vor reuni pe scena Teatrului Gong din Sibiu pentru a prezenta spectacole de teatru, muzică, pantomimă, animație, magie și iluzionism atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Biletele pentru evenimentele prezentate în perioada 11 – 14 decembrie vor fi puse în vânzare începând cu data de 4 decembrie.

noiembrie 28, 2014