Aeronamic, excelenţă şi precizie în industria aeronautică

Aeronamic, excelenţă şi precizie în industria aeronautică

Specializată în realizarea componentelor şi subsistemelor pentru industria aeronautică/aerospaţială, firma Aeronamic a apărut în Olanda, ca parte a grupului Urenco, în 1989. La Sibiu a fost înfiinţată în 2008 prima unitate de producţie din afara teritoriului Olandei, sub denumirea de Aeronamic Eastern Europe. Este o firmă cu principii de valoare, certificate printr-o producţie mondială, impecabilă.

Un angajament total este esenţial pentru a ajunge la cea mai bună performanţă.Aeronamic şi-a luat un astfel de angajament, prin respectul atât faţă de clienţi, cât şi faţă de angajaţi. Misiunea sa este de a ajunge unul dintre furnizorii de clasă mondială ai marilor ansamblatori de aeronave. Pentru realizarea acestui deziderat, Aeronamic investeşte în cele mai noi şi performante tehnologii existente pe piaţă, precum şi în cele mai moderne şi eficiente practici de management. În fabrica din Sibiu lucrează doar specialişti şi operatori înalt calificaţi. Aeronamic foloseşte maşini de frezat cu 5 axe ce fac parte dintr-o tehnologie de ultimă generaţie. Toleranţele pieselor realizate în această firmă se măsoară în microni (aproximativ a zecea parte a grosimii firului de păr). În Aeronamic, competen- Aeronamic, ţa vorbeşte de la sine, având în vedere faptul că produsul finit se realizează în maxim 6 săptămâni, comparativ cu media pieţei, care este de 16 până la 20 de săptămâni. Deşi timpul de livrare este cu mult mai bun decât media concurenţei, cei de la Aeronamic lucrează pentru îmbunătăţirea şi mai mult a timpului de livrare, fixând un obiectiv de a ajunge la maxim 2 săptămâni, la începutul anului viitor.

Dotări moderne, randament maxim

Industria aeronautică/aerospaţială este în plină dezvoltare. Datorită companiilor aeriene care îşi extind liniile, s-a creat o piaţă cu o rată de creştere de 6 – 15% pe an. Aeronamic marchează punct cu punct pe această piaţă, construind cu tact o imagine ce denotă încredere şi profesionalism. Astfel, spaţiul de productie al Aeronamic s-a dublat în ultimul an, fiind dotat cu o linie modernă de FPI (Control cu lichide penetrante). Pentru această linie s-au obţinut deja aprobările din partea NADCAP (National Aerospace and Defence Contractors Accreditation Program) şi urmează să se obţină în curând şi aprobarea din partea clientului final. Totodată, s-au demarat deja investiţii într-o nouă linie de anodizare, proces de protecţie al suprafeţei pieselor din aluminiu, ce conferă astfel pieselor o durată de viaţă mult mai lungă.

Contracte pe minim 10 de ani, garanţie a calităţii
În fabrica din Sibiu se produc componente, ce devin parte a subsistemelor avioanelor de linie şi de business din întreaga lume, a căror ansamblare
se realizează în firma mamă. În industria aeronautică nu poate fi vorba de compromis. Standardul înalt şi precizia sunt principii de bază. Dincolo de faptul că Aeronamic este acreditată conform standardului AS 9100, ceea ce îi certifică calitatea, stau şi contractele de lungă durată care dovedesc încrederea acordată de clienţi. Contractele Aeronamic sunt semnate pe o perioadă de minim 10 ani, în comparaţie cu industria auto, unde contractele sunt semnate pe 2, 3 ani. Spre exemplu, Aeronamic are un contract cu Airbus pentru noul model A 350, pe toată durata de funcţionare a avionului, ceea ce ar putea ajunge şi până la 50 de ani cu tot cu mentenanţă. Aeronamic este sinonim cu excelenţa în tehnologia aeronautică, printr-o producţie de clasă mondială.

 

S.C. AERONAMIC EASTERN EUROPE S.R.L.
Str. Lyon, nr. 2, Sibiu, jud. Sibiu
e-mail: enquiry@aeronamic.com
website: www.aeronamic.com

 

 

Scrie-ne!
Cu ce vă putem ajuta?
Cu ce vă putem ajuta?