Carpatica Banca Comercială Carpatica, premiată pentru excelenţă în banking

Carpatica Banca Comercială Carpatica, premiată pentru excelenţă în banking

Banca Comercială Carpatica a participat luni, 2 decembrie a.c., la Gala Premiilor Revistei „Piaţa Financiară”, eveniment organizat la Banca Naţională a României. În cadrul acestei seri speciale, Banca Comercială Carpatica, reprezentată prin dl. Cosmin Bucur, Director General Adjunct, a fost recompensată cu Premiul de excelenţă în banking pentru performanţa de a dezvolta un business în industria bancară, cu capital românesc, la standard de calitate deosebit.
„Premiul acordat aparţine întregii echipe BCC şi reprezintă o recunoaştere a eforturilor depuse pentru atingerea şi depăşirea obiectivelor propuse.
De asemenea, premiul ne onorează şi ne stimulează să oferim tuturor clienţilor, şi în viitor, soluţii cât mai practice şi mai eficiente, adaptate afacerilor lor, pentru a-i putea sprijini să beneficieze de toate oportunităţile şi de fiecare şansă apărută”, declară Cosmin Bucur, Directorul General Adjunct al BCC.

Revista „Piaţa Financiară” a premiat, în cadrul Galei, oameni şi instituţii care au avut realizări remarcabile în cei 18 ani pe care revista i-a aniversat în noiembrie 2013. Pe lângă premiile de excelenţă, au fost acordate premii pentru performanţele pe anul 2013 ale celor mai importanţi lideri ai pieţei financiare – bănci, companii de asigurări, administratori de fonduri de investiţii sau fonduri de pensii şi companii de leasing.
În primele nouă luni ale anului 2013, Banca Comercială Carpatica a obţinut un profit net de 19 mil. lei, în creştere cu 61% comparativ cu rezultatul net obţinut în 2012. La 30 septembrie a.c., activele totale ale băncii se cifrau la 3,72 mld. lei, în timp ce raportul credite/depozite înregistra o valoare de 60%.

Banca Comercială Carpatica este o instituţie financiară cu capital social majoritar românesc, ale cărei acţiuni sunt listate la categoria întâi a Bursei de Valori Bucureşti.
Banca Comercială Carpatica a fost înfiinţată la Sibiu în data de 15 iulie 1999. În prezent, banca deţine o reţea teritorială vastă, acoperind toate judeţele ţării şi Bucureşti. Produsele şi serviciile financiare oferite de BCC sunt diversificate şi adaptate cerinţelor clienţilor persoane fizice, IMM-uri şi Corporaţii. BCC promovează inteligenţa autohtonă, capitalul uman şi financiar, dovedind transparenţă, operativitate şi flexibilitate în rezolvarea problemelor partenerilor săi de afaceri.

Banca Comercială Carpatica, Departament Comunicare şi PR
Telefon: (+4)0269 205 166
Fax: (+4)0269 233 371
E-mail: relatiipublice@carpatica.ro
www.carpatica.ro

bcc2

Scrie-ne!
Cu ce vă putem ajuta?
Cu ce vă putem ajuta?