DesleeClama, inovaţie şi profesionalism

DesleeClama, inovaţie şi profesionalism

DesleeClama Eastern Europe Miercurea Sibiului este parte a grupului internaţional belgian DesleeClama, cel mai important producător de material textil pentru saltele de dormit din întreaga lume. Cu o cifră de afaceri de peste 75 milioane de euro anual şi peste 800 de angajaţi, DesleeClama este reprezentată pe fiecare continent prin fabrici de producţie şi birouri de vânzări. Suntem partenerul a peste 1000 de producători de saltele de dormit, din toată lumea.

Scurt istoric

 1928

Maurice Deslee fondează compania Deslee

1992

Înfiinţarea unui birou de vânzări şi a unui depozit în Valencia, Spania

1997

Deschiderea unei unităţi de producţie în Indonezia şi a unui birou de vânzări în Singapore

2002

Lansarea unităţii de producţie din SUA, Inman, Carolina de Sud

2004

Deslee Textiles preia compania Clama şi devine DesleeClama, unindu-şi toată producţia în Beselare;

2006

Anul semnificativ pentru DesleeClama: deschidem o unitate de producţie în Brazilia; în Indonezia, capacitatea de producţie este extinsă cu materiale tricotate; începe producţia în România, Miercurea Sibiului, cu o secţie de tricotaje;

2007

Capacitatea de producţie din România este extinsă prin deschiderea unei secţii de ţesătorie şi finisaj. Deschidem primul birou de vânzări în India;

2009

DesleeClama ajunge pe continentul african prin achizitionarea a 40% din acţiunile Mattex Africa de Sud;

2011

Începem producţia de materiale textile indirecte prin DesleeClama Solutions. Capacitatea de producţie din România se dublează, cu un număr de 49 de războaie de ţesut şi 32 de maşini de tricotat;

2012

DesleeClama România îşi extinde suprafaţa de producţie la 12.800 m2 , un număr de 250 de angajaţi, devenind astfel cea mai mare unitate de producţie a grupului DesleeClama la nivel mondial;

 

O companie de familie cu acoperire mondială

 În anul 1929, Maurice Deslee înfiinţează compania Deslee în Belgia, punând suflet într-o afacere care îşi propunea să combine dragostea pentru materiale frumoase cu capacitatea de a inova şi de a realiza materiale foarte bune calitativ. Trei generaţii în prezent, ducem mai departe moştenirea lui prin fabricarea de materiale textile de o înaltă calitate, în modele unice, folosindu-ne de cele mai noi tehnologii.

 

Produsele DesleeClama

 Produsele noastre urmăresc crearea unui confort sporit şi a unui mediu optim pentru un somn profund şi liniştit. Materialul de acoperire este cel mai important element al unei saltele de dormit, şi de multe ori aspectul lui poate duce la o decizie de cumpărare.

În colecţia noastră există produse precum: THERMICTM (material special cu efect termoregulator), Intense® (material cu proprietatea de descărcare a electricităţii statice), Celliant® (material care permite o oxigenare mai bună a ţesuturilor şi a muşchilor), Dreamfield® (material cu microcapsule parfumate), Frix® (material cu proprietăţi de absorbire a mirosurilor neplăcute din saltea), Argentum+® (material cu ioni de argint), şi lista poate continua, având disponibile mii de modele, tipare şi finisaje de înaltă calitate.

 

DesleeClama Miercurea Sibiului

 Locaţia de producţie DesleeClama România din cadrul parcului industrial Miercurea Sibiului ar putea fi supranumită inima Europei. Aici sunt produse şi de aici sunt livrate majoritatea comenzilor grupului pentru Europa şi Rusia. Aici sunt executate mostrele pentru produse noi, pentru clienţii din întreaga lume. Nu este surprizător pentru noi să livrăm şi în ţări îndepărtate, cum ar fi Australia, Noua Zeelandă, Brazilia sau Africa de Sud. Diversitatea şi calitatea sunt la ordinea zilei.

Suntem unul dintre cei mai mari angajatori din zonă, iar angajaţii noştri sunt atât din locatităţile din jurul parcului industrial, cât şi din Sibiu. Angajările de personal continuă până în prezent, prioritate având tinerii care îşi doresc un loc de muncă stabil într-un mediu dinamic. Oferim şi programe de lucru part-time pentru studenţi în ani terminali din cadrul universităţilor din Sibiu, pentru a facilita o bună integrare în primul loc de muncă.

 În viitor, DesleeClama îşi propune să ofere şansa la educaţie tinerilor din zonă, care din motive financiare nu au reuşit să îşi continue studiile. Astfel, de la 1 ianuarie 2013, un număr de 6 tineri cu 8 clase absolvite vor beneficia de şcolarizare gratuită şi un loc de muncă în cadrul Şcolii de Tricotaje DesleeClama.

 

 

 

Scrie-ne!
Cu ce vă putem ajuta?
Cu ce vă putem ajuta?