Este o companie originară din Tettnang, Germania, cu activitate în Sibiu din anul 2001, fiind una dintre primele firme cu capital german, producătoare de senzori şi echipamente de înaltă tehnologie cu producție proprie, cu un departament de proiectare, dar și cu un departament de desfacere. De-a lungul timpului au demostrat ce înseamnă simțul calității, respectul față de clienți și, nu în ultimul rând, față de mediile în care se dezvoltă.
„De 30 de ani dezvoltăm, producem și comercializăm produse inovative pentru detectarea obiectelor non – contact.
Suntem cunoscuți ca fiind unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii complete de sisteme industriale şi senzoristică, iar în acelaşi timp comercializăm produsele noastre în peste 45 de ţări din întreaga lume, cu o tendinţă ascendentă. Cei 30 de ani de activitate i-am sărbătorit în luna septembrie a acestui an, împreună cu angajații firmei, ocazie cu care am decis să schimbăm și brandul companiei. Dacă până acum am activat sub deviza Sensors for your success (Senzori pentru succesul Dumneavoastră), de acum înainte cei 30 de ani de experiență ne determină să spunem că am devenit the innovative family (familia inovativă)”, afirmă administratorul firmei, Herbert Oprea.
wenglor, soluții inovative pentru cele mai mari companii
Pentru că pretenția de a te număra printre cei mai buni se clădește cu dedicare și inovație, am decis să ridicăm ștafeta wenglor. Portofoliul nostru de produse se află într-o permanentă extindere, din acesta făcând parte mii de produse, pe lângă senzori fotoelectrici, inductivi de proximitate, senzori ultrasonici, sistemele Vision, cititoarele de coduri de bare 1D şi 2D, tehnica de siguranţă, iar începând de anul acesta am lansat noii senzori de curgere, de presiune și de temperatură – din gama wenglor fluid.
Fiecare produs în parte a pornit de la o idee bună. Cât anume cântărește o astfel de idee bună? Răspunsul este între 4 și 3080 de grame, în funcție de modelul senzorului.
Scopul wenglor este de a furniza clienţilor săi soluţii de înaltă calitate, în orice moment și în orice împrejurare. De aceea, renumite companii din industria producătoare de automobile, industria produselor alimentare, a produselor farmaceutice, dar și producători de utilaje se bazează pe produsele wenglor.
wenglor este cu siguranță una dintre companiile de seamă ale Sibiului. O bună parte din produse sunt fabricate la Sibiu, fiind senzori de ultimă tehnologie pentru automatizări industriale. Acești senzori produși la Sibiu asigură calitatea și siguranța produselor de consum din întreaga lume. wenglor și cei 200 de angajați din Sibiu se mândresc cu această realizare. Fie că produc cauciucuri, motoare, mașini, bere, iaurt sau ciocolată, liniile de producție din întreaga lume folosesc acești senzori.
Angajații companiei wenglor proiectează și produc senzori cu tehnologie mondială de vârf și sunt cu certitudine o mare familie inovativă.
„Familia inovativă este unită printr-un cod genetic comun: pasiunea pentru inovație care ne ţine uniți, acesta fiind motivul pentru care noi nu numai că discutăm despre noțiunea de familie, ci ne și numărăm printre membrii acesteia”, spune asociatul firmei, Rafael Baur.
Wenglor Electronic SRL,
str. Căprioarelor nr. 2, Sibiu
tel: 0269-207700,
fax: 0269-207788,
info.ro@wenglor.com