Conservarea bisericilor fortificate, susținută de președinții României și Germaniei

  • 0 comentarii

Traian Băsescu și Joachim Gauck, președinții României și, respectiv, Germaniei, au preluat patronajul Fundației Bisericii Evanghelice C.A.din România, organizație non-guvernamentală înființată recent la inițiativa Bisericii Evanghelice, reprezentată la nivel național prin episcopul Reinhart Guib. Prin această fundație, Biserica Evanghelică își propune să se ocupe de conservarea și promovarea celor peste 200 de biserici aflate în patrimoniul cultural.

Potrivit reprezentanților Bisericii Evanghelice, preluarea patronajului Fundației Biserici Fortificate înseamnă „recunoaşterea valorii şi asumarea de către România şi Germania a acestui patrimoniu cultural drept bun comun european”. Reprezentanții celor două administrații prezidențiale și cei ai Bisericii Evanghelice se vor întâlni, luni, 28 aprilie, la Cisnădie, pentru a pune la punct acordul de susținere.

„Bisericile şi ansamblurile fortificate reprezintă un patrimoniu cultural european unic datorită diversității şi densității acestor obiecte de arhitectură, care în marea lor majoritate şi‐au păstrat nealterată forma lor medievală. Edificate de către etnicii germani, sosiți în secolele XII‐XIV şi XVIII în Transilvania, bisericile fortificate reprezintă un simbol al multiculturalității specifice acestei regiuni. Fortificate din rațiuni defensive, monumentele reprezintă astăzi o moştenire comună şi atestă permanența legăturilor şi schimburilor culturale dintre regiunile vestice şi estice ale Europei, inclusiv în noul context al unității europene,” transmit reprezentanții Bisericii Evanghelice C.A.

Dintre cele peste 200 de biserici evanghelice existente în România, circa 170 sunt biserici fortificate. Potrivit episcopiei evanghelice, aproximativ 75% din acestea sunt parțial deteriorate sau în pericol de distrugere. Deja biserica gotică din localitatea Velț (jud.Brașov) s-a prăbușit, altele, precum Dobârca (jud. Alba), au fost vandalizate sau se află într-o stare avansată de degradare, precum biserica gotică din localitatea Răvășel (jud. Sibiu). 18 biserici fortificate au fost renovate în ultimii ani prin intermediul unui proiect prin care s-au atras 5 milioane de euro de la Uniunea Europeană.

aprilie 24, 2014