CSU Sibiu – Visul unei echipe, trăirile unui oraș, din 1971!

  • 0 comentarii

În Sibiu, „Hai CSU!” ţine loc de salut ce răsună din tot sufletul. Indiferent de sala în care galben-albaștrii au jucat, indiferent rezultatul obţinut, Sibiul a strigat din toţi rărunchii „Gal­ben-albastru sunt culori frumoase/ Galben, albastru sunt victorioase!”. Căci dacă a fost victorie în teren, ea nu a fost completă fără îmbrăţisările din tribună, iar dacă nu a fost victorie pe tabelă, a fost victorie în tribună. CSU este victoria noastră, a tuturor sibienilor, a celor care s-au încăpăţânat să nu se dea bătuţi, indiferent de rezultate, bugete sau competitori. Pentru că într-o competiţie chiar dacă nu câștigi mereu, important este să muncești să fii mai bun.

Baschetul sibian s-a născut dintr-o îndrăzneală, acum 44 de ani. Un profesor sibian, Flaviu Stoica, a crezut că un sport în esenţă „capitalist”, inventat de americani şi tot de ei dus la apogeu, poate aduce glorie şi Sibiului. Și în anii ce au urmat înfiinţării, a adus glorie, cu vârf și îndesat. Sibiul, pe plan sportiv, e cunoscut ca un oraș al baschetului, din 1971, de când a luat fiinţă Olimpia Sibiu. Șase ani mai târziu, în 1977, echipa a promovat în prima ligă. În 1990, Sibiul a jucat în Cupa Cupelor, un an mai târziu, CSU a participat în Cupa Korac, jucând cu C.F. Barcelona. Și tot așa..

Două titluri

Anul 1995 a fost unul plin de bucurii pentru sibieni şi de referinţă pentru istoria echipei. Pentru prima dată, Sibiul s-a clasat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în clasamentul naţional. Mircea Vulc, alături de elevii săi: Elemer Tordai, Benny Pelger, Cornel Alecu, Nelu Lefter, Attila Kincses, Silviu Corodi, Viorel Ciocian, Marcel Lăpădat, Bogdan Spânu, Ovidiu Teleabă, Claudiu Muntean, Gabriel Viciu, aduceau titlul la Sibiu. Și nu s-au oprit aici. În 1996, Sibiul avea bronz, în 1997 și 1998 au obţinut locul secund. În 1999, echipa cucereşte pentru a doua oară titlul de campioană naţională, Mircea Vulc făcând pe atunci echipă cu: Zoran Spasojevic, Claudiu Muntean, Bogdan Spânu, Alexandru Rubint, Alex Kovacs, Elemer Tordai, Cosmin Agapie, Marcel Lăpădat, Cornel Alecu, Benny Pelger, Cătălin Vulc şi Cristi Crăciun.

De 38 de ani în Liga Naţională

Echipa de baschet a Sibiului a continuat trendul ascendent și după 2000, reușind să se menţină pe podium, pe locul trei, atât în 2000, cât și în 2001. Până în prezent, doar două sezoane a lipsit din Play Off. Practic, până la acest moment, CSU Atlassib Sibiu este cea mai longevivă echipă de baschet din ţară care, de când a ajuns în prima divizie, nu a retrogradat niciodată.
Alături de echipa „mare”, CSU Sibiu se întărește cu echipele de juniori, cele care reușesc, de la an la an să aibă rezultate tot mai bune. Sandu Rubint și Alex Kovacs reușesc să aibă rezultate importante cu echipele U14 ȘI U16. Euforia din perioada de glorie a Sibiului renaște în tribună anul acesta. Renaște cu un antrenor sibian sută la sută, Dan Fleșeriu, cu o conducere tânără și alături de parteneri de nădejde, care nu s-au clintit din a susţine baschetul sibian, fie că a fost criză, fie că, în clasament, Sibiul nu a fost mereu sus. Vorbim de Atlassib, compania sibiană care a fost, la bine și la rău, mereu alături de baschet, în ultimii 18 ani. Ne referim și la Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Andu, Aria, Decathlon, Poșta Atlassib, Meridiana Transfer, Magnolia Resindence sau Aquador, dar și la suporterii sibieni, cei mai înflăcăraţi din întreaga suflare baschetbalistică. Împreună, cu toţii, au pus o cărămidă la ceea ce s-a reușit să se clădească în jurul acestei frumoase echipe.
2015 a fost un an al schimbărilor în baschetul sibian. Jucătorii veniţi la CSU au dovedit că merită o tribună din nou plină, iar conducerea merită încurajată. Pentru că în sportul sibian, CSU e un brand cu tradiţie. Un brand care întregește și contribuie din plin la creșterea prestigiului orașului, la nivel naţional. Un brand care merită să dăinuie, pentru fiecare suflet care salută cu „Hai CSU!”. Pentru că toţi avem același ideal: galben-albastru.

Crăciun Fericit şi un An Nou plin de succese, tuturor celor care sunt alături de CSU Sibiu!

CONTACT: www.csusibiu.ro, Facebook: CSU Sibiu

 

decembrie 22, 2015