Teatrul de Balet Sibiu va prezenta miercuri, 28 ianuarie 2015 scurte momente de balet clasic, neoclasic și dans contemporan în cadrul primei Gale de Balet din acest an. Spectatorii vor asista la frânturi din spectacolele „Apele primăverii”, „Baiadera”, „Impetus”, „Black out”, „La fille mal gardée”, „Lacul Lebedelor”, „Faust”, „Don Quijote”, „Carmen”, „Festivalul florilor din Genzano”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Corsarul” ce vor avea loc pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, de la ora 19:00.
Ovidiu Iancu, Lorena Negrea şi Mihai Mezei invitaţi speciali ai Galei de Balet
Ovidiu Iancu, fost prim solist al Operei Naţionale Bucureşti, Lorena Negrea, fostă balerină a Operei Naţionale Bucureşti şi Mihai Mezei, prim solist al Teatrului Naţional din Split, Croaţia sunt invitaţii speciali ai acestei gale de balet.
Publicul ii va putea vedea pe Ovidiu Iancu şi Lorena Negrea în „Baiadera” (Pas de Deux, Actul 2) şi „Corsarul” (Pas d’Esclave) şi în momentul coregrafic final și pe Mihai Mezei alături de balerina TBS Ayaka Nagai (Japonia) în coregrafia „Apele primăverii”, alături de Ada Gonzalez (Spania) în „Don Quijote” (montaj) şi alături de Adela Floricioiu (România) în Lacul Lebedelor (Adagio, Actul 2).
Aleisha Gardner și Russell Hewey realizează cinci coregrafii care vor fi prezentate în premieră absolută în seara galei. Este vorba despre coregrafiile “Intermezzo”, “Grit”, “Tura – Vura. Uvertura”, “Reverie” și “Rapsodie”.
Balerinele Abigail Cockrell (SUA), Yuri Yoshida (Japonia), Aina Sanxo (Spania), Agnes Kiehl (Germania), Myrna Squire (Canada) şi Leonor Campillo (Spania) vor urca pe scenă în cadrul spectacolului de balet clasic, realizat de Russell Hewey, pe muzica lui Edvard Grieg.
Aleisha Gardner (Noua Zeelandă) realizează coregrafii pentru spectacolele de balet neoclasic, “Grit” (dans contemporan), “Reverie” şi “Rapsodie” și care-i va avea ca soliști pe Yvonne Slingerland Cosillas (Spania) şi Elliot Bourke (Australia), Ada Gonzalez (Spania) şi Keston Meyer (SUA), Abigail Cockrell (SUA) şi Elliot Bourke (Australia).
Coregrafia “Tura – Vura. Uvertura”, realizată de Aleisha Gardner şi Russell Hewey. aduce pe scena TBS primul “balet comic” care promite să înveselească publicul prezent în sală. Coregrafia le are în distribuţie pe balerinele TBS Florette Jager (Franţa), Iaela Buldan (România), Shahnee Page (Australia), Andreea Simionaş (România), Mirela Grosu (România), Elena Canali (Italia), Agnes Kiehl (Germania) şi Myrna Squire (Canada), alături de balerinii Claudiu Buldan (România), Igor Tauber (Israel), Ronnie Thomas (SUA), Andrei Nicolae (România), Kenichi Murata (Japonia), Eisho Suzuki (Japonia), Keston Meyer (SUA) şi Russell Hewey (SUA).
“Programul acestei prime gale de balet din acest an este unul bogat şi, aş spune, în perfect echilibru, gândit să aducă în scenă câte un moment coregrafic pentru fiecare segment de public. Vor fi puse în scenă atât momente de balet clasic, cât şi balet neoclasic, jazz şi coregrafii de dans contemporan. Participarea la gala de balet oferă publicului posibilitatea să surprindă puţin din rafinamentul şi vivacitatea fiecărui spectacol de balet pe care TBS îl va avea anul acesta în programul de spectacole.” Ovidiu Dragoman, director Teatrul de Balet Sibiu
Biletele pentru toate spectacolele Teatrului de Balet Sibiu pot fi rezervate începând cu luna ianuarie 2015 şi online, pe siteul oficial al TBS – http://sibiuballet.ro/bilete/, iar de la jumătatea lunii februarie 2015, biletele vor pute fi cumpărate online, direct de pe siteul Teatrului de Balet Sibiu.