Cadouri, iepurași și ateliere creative la Târgul de Paști din Sibiu

Cadouri, iepurași și ateliere creative la Târgul de Paști din Sibiu

În 11 aprilie, Târgul de Paști din Sibiu dă startul evenimentelor din Piața Mare și îi așteaptă pe vizitatori cu surprizele de anul acesta – expozanți noi, țarcul de iepurași, ateliere creative de încondeiat ouă și un aranjament al căsuțelor sub forma unor flori.
La Târgul de Paști din Sibiu se pot înscrie expozanți din toată țara. Datorită succesului edițiilor trecute și atractivității orașului, înscrierile devin de la an la an tot mai interesante. „În fiecare an suntem puși în situația plăcută de a primi propuneri de standuri tot mai interesante. Am pregătit anul acesta un număr de 13 expozanți noi, cu diverse produse: jucării cu lavandă, ghivece și cutii decorate manual, ii și tablouri realizate cu fir de ață, păpuși și jucării din pânză, cupcakes, cake-pops sau ciocolată artizanală.” declară Andrei Drăgan Răduleț, managerul evenimentului.

Pentru că Paștele e o sărbătoare mult așteptată de cei mici, copiii sunt în centrul atenției la acest eveniment, unde le sunt pregătite noi surprize: o familie de iepurași, care vor locui într-un țarc special amenajat, unde copii îi pot privi de aproape. De asemenea, sunt pregătite ateliere creative pentru cei mici, în cadrul cărora pot să învețe încondeiatul ouălor sub îndrumarea unui artist popular.

Scrie-ne!
Cu ce vă putem ajuta?
Cu ce vă putem ajuta?