Ofelia Popii revine pe scenă de Ziua Culturii Naționale

  • 0 comentarii

Spectatorii și admiratorii actriței Ofelia Popii vor avea ocazia să o revadă pe scena Teatrului Național Radu Stanca Sibiu începând din luna ianuarie! Aceasta va juca în „Solitaritate” pe 15 ianuarie și în comedia „Îmi place cum miroși!” pe 16 ianuarie.

Spectacolul „Solitaritate” va avea prima reprezentație a acestei stagiuni joi, 15 ianuarie 2015, ora 19:00, la sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu. Alături de Ofelia Popii, din distribuție fac parte actorii Marius Turdeanu, Ciprian Scurtea, Florin Coşuleţ, Diana Fufezan, Mariana Mihu, Adrian Matioc, Cristina Ragos și Ali Deac.

„Solitaritate” a fost prezentat în secțiunea oficială a Festivalului de la Avignon din 2014, fiind nominalizat de presa de specialitate ca unul dintre spectacolele emblematice ale ediţiei din acest an, care s-a dorit a fi una politică, curajoasă, care să celebreze democrația și diversitatea.

La sfârșitul lunii ianuarie, echipa artistică și tehnică a spectacolului „Solitaritate” va pleca într-un important turneu european, la Madrid și Bruxelles. Turneul este susținut cu sprijin din partea Institutului Cultural Român. Astfel, la Teatro de la Abadia din Madrid vor avea loc două reprezentaţii ale spectacolului „Solitaritate”, în 23 şi 24 ianuarie, iar la Théâtre National de la Communauté Française de Belgique din Bruxelles au fost programate patru reprezentaţii, în 28, 29, 30 şi 31 ianuarie 2015.

Vineri, 16 ianuarie, ora 19:00, Ofelia Popii va juca în comedia „Îmi place cum miroși!”, regia Șerban Puiu. Acțiunea piesei se concentrează în jurul a trei protagonişti: Andy Hobart (Adrian Matioc), Norman Cornell (Ciprian Scurtea) şi Sophie Rauschmeyer (Ofelia Popii). Povestea celor trei este fixată undeva în San Francisco, în anii ’60, şi se desfăşoară în jurul unui triunghi amoros. Ineditul producţiei de la Sibiu îl constituie aducerea pe scenă a celui de-al patrulea personaj, locotenentul Burt Fenneman (Cristian Stanca), logodnicul lui Sophie. Și atunci comicul începe să se întrevadă.

De unde se pot achiziționa bilete

Biletele au fost puse în vânzare la Agenţia Teatrului din bd. Nicolae Bălcescu nr. 17. Ele se pot cumpăra și din rețeaua națională a magazinelor Domo, Germanos, Orange și Vodafone, librăriile Humanitas și Cărturești sau online pe www.eventim.ro. Pentru biletele achiziţionate online se percepe un comision de 10%. De asemenea, biletele pot fi achiziţionate cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului, la intrarea în sală, în limita locurilor disponibile.
Pentru spectacolele teatrului nu se pot face rezervări de bilete, locul în sala de spectacol fiind garantat doar prin cumpărarea biletului.

„Solitaritate” este o producție originală creată în cadrul proiectului Villes en Scène/CITIES ON STAGE, de Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu în parteneriat cu Folkteatern Göteborg, Odéon-Théâtre de l’Europe din Paris, Théâtre National de la Communauté Française de Belgique, Teatro Stabile din Napoli, Teatro de La Abadía din Madrid și Le Festival d’Avignon. Proiectul CITIES ON STAGE este finanțat cu sprijin din partea Comisiei Europene.

Programul complet al spectacolelor din luna ianuarie este afişat pe site-ul www.tnrs.ro.

ianuarie 14, 2015

caută

Articole, Evenimente, Produse, Cariere, Producători Sibieni

Joburi în Sibiu

Soma Sibiu angajează! Căutăm șoferi profesioniști și șoferi profesioniști cu atestat pentru automacara...
\r\n Salariu de incadrare fix\r\n Bonusuri performanta/productivitate\r\n Tichete de masa de 20 lei/zi\r\n Prime d...
Principalele responsabilitati:\r\n\r\n Verifica semifabricatele si produsele finite din punct de vedere calitat...
Principalele responsabilitaţi:\r\n\r\n Operarea echipamentelor de productie\r\n Verificarea calitatii produsu...
Cum ar trebui să fie această persoană ca să fie și ea și noi mulțumiți de colaborare?\r\n\r\n Să fie res...
Cum ar trebui să fie această persoană ca să fie și ea și noi mulțumiți de colaborare?\r\n\r\n Să fie org...
Descrierea companiei:\r\n\r\nHendrickson este liderul mondial in productia si furnizarea de sisteme avansate de su...
Descrierea companiei:\r\n\r\nHendrickson este liderul mondial in productia si furnizarea de sisteme avansate de su...
Descrierea companiei:\r\n\r\nHendrickson este liderul mondial in productia si furnizarea de sisteme avansate de su...