Palatul Brukenthal din Avrig, cea mai fashion locaţie din România

Palatul Brukenthal din Avrig, cea mai fashion locaţie din România

Palatul Brukenthal din Avrig, domeniu ce a reprezentat Reşedinţa de Vară a fostului guvernator al Transilvaniei, Samuel von Brukenthal, s-a numărat printre laureaţii celei de-a patra ediţii a Galei Turismului Românesc, fiind desemnat drept „Cea mai fashion locaţie din România”. În cadrul evenimentului de celebrare a turismului românesc au fost premiate destinaţiile turistice reprezentative de pe teritoriul României, dar şi instituţiile implicate în promovarea acestora. Premiul, ce reprezintă o nouă recunoaştere a valorii şi calităţii serviciilor, precum şi a importanţei acestui obiectiv, a fost acordat la recomandarea şi propunerea Asociaţiei Judeţene de Turism Sibiu.

Cea de-a patra ediţie a Galei Turismului Românesc a fost organizată de FashionTV Romania, în parteneriat cu asociaţiile profesionale din turismul românesc. Prin organizarea galei, organizatorii şi-au propus să stimuleze investitorii din industria turistică, evidenţiind şi promovând realizările acestora în decursul anului 2013.
La eveniment au participat numeroase persoane publice, investitori în industria turismului, reprezentanţi ai Guvernului României, responsabili ai unor importante agenţii de turism din ţară și alţi invitaţi.
Distincţiile au fost acordate pe regiuni geografice şi ţinând cont de specificul activităţii turistice (turism montan, turism balnear, turism cultural, turism de business etc).
Premiul pentru Palatul Brukenthal a fost ridicat de primarul oraşului Avrig, Arnold Gunter Klingeis.
Pe lângă decernarea premiilor, Gala Turismului Românesc a mai cuprins şi diferite momente artistice, prezentări de modă realizate de importanţi creatori români, alte surprize. Aspecte din cadrul galei vor fi transmise în 193 de ţări din întreaga lume prin intermediul postului FashionTV.

Scrie-ne!
Cu ce vă putem ajuta?
Cu ce vă putem ajuta?