“Scris după naştere”, lansare de volum şi dezbatere la librăria Habitus

“Scris după naştere”, lansare de volum şi dezbatere la librăria Habitus

Care este relația dintre scris și maternitate? Cum se schimbă scrisul după ce ai născut? Dar temele pe care le abordezi? În ce măsură îți mai permiți să acorzi timp actului de-a scrie când timpul este tot mai limitat și împărțit? Acestea sunt doar o parte din tematicile abordate de volumul “Povești cu scriitoare și copii”, coordonat de Alina Purcaru, apărut recent la editura Polirom, iar răspunsuri la toate acestea vom primi joi, 29 ianuarie, de la ora 18.00, la dezbaterea organizată la librăria Habitus (Piața Mică nr. 4).

“… scriu dacă doarme copilul, scriu dacă am putut să dorm eu însămi, după nopți cu trezit din două în două ore, scriu dacă mă mai pot gândi la scris și nu la banii de scutece, scriu dacă tatăl copilului mă ajută să închid pentru câteva ore ușa și stă el cu copiii, scriu dacă pot să mă smulg din depresie, scriu dacă pot să mă adun după ce scriitorii din jurul meu m-au asigurat că n-o să mai pot lega vreodată o frază, pentru că având un copil mi-am îndeplinit deja destinul de femeie. Scriu dacă pot să scap de vinovăția de a fi plecat pentru câteva ore de lângă copil, ca să deschid o carte, calculatorul, o nouă pagină de Word.” (Alina Purcaru – Cuvânt înainte)

Volumul adună optsprezece eseuri și confesiuni oneste, firești sau marcate de efectele pe care ele le pot avea asupra familiei. Textele din volum merită citite, analizate și discutate, fiind un demers destul de inedit la noi în țară.

La dezbaterea de pe 29 ianuarie vor participa Alina Purcaru, Rita Chirian, Teodora Coman, Radu Vancu și Andrei Terian.

Scrie-ne!
Cu ce vă putem ajuta?
Cu ce vă putem ajuta?