Sibiu Open 2013

Sibiu Open 2013

 Eveniment Sportiv „Produs in Sibiu”

Filippo Volandri ultimul nume mare prezent la Sibiu

Filippo Volandri completează lista numelor importante ce vor fi prezente la Sibiu Open. El se alătură spaniolilor Guillermo Garcia Lopez (nr.74 ATP) şi Albert Ramos (76), cehului Jan Hajek, brazilianului Thomas Bellucci, ucrainianului Sergiy Stakhovsky şi românului Adrian Ungur. În acest moment, insularul se află pe poziţia 91-a, deşi în cariera sa a fost şi pe douăzeci şi cinci.

 

Învingător la Federer, Nadal, Djokovic şi Murray

El este unul din foarte puţinii tenismeni din lume care se poate lăuda că i-a învins pe primii patru jucători importanţi ai ultimilor ani, respectiv Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovic şi Andy Murray. De asemenea, italianul face parte din lista foarte mică a tenismenilor de top care mai folosesc reverul cu o singură mână, fiind în categoria celor mai buni la acest procedeu alături de Tommy Haas, Grigor Dimitrov, Richard Gasquet sau Nicolas Almagro.

În cariera sa, Volandri a câştigat premii în valoare de 3,467,207 $. Cele mai importante realizări ale sale sunt reuşite la turneele Masters, având sfert (2003) şi semifinală (2007) la Roma, două sferuri la Monte Carlo (2003 şi 2005), şi 1/8 la Shanghai (2005). Printre victorii în ATP au fost cele de la St.Polten şi de la Palermo. A fost finalist de şapte ori, de două ori la Umag şi Palermo, plus o dată la Buenos Aires, Bucureşti şi Sao Paolo. Este recunoscut pentru comportarea sa excepţională la competiţiile din insulă, reuşind nenumărate succese la întrecerile din Italia şi San Marino.

Filippo Volandri nu este străin deloc de România, fiind prezent la ultimele opt ediţii de BRD Năstase Ţiriac Trophy. Ca şi în celelalte dăţi, italianul va încerca să triumfe în sfârşit în ţara noastră după ce a fost atât de aproape în anul 2006. La Sibiu, el se anunţă contender pentru titlu. Sibiu Open se va desfăşura între 21 şi 29 septembrie la baza Pamira pe Calea Şurii Mici. Intrarea va fi liberă până la semifinale. De acolo, se va intra doar pe bază de bilet, care va costa 25 de lei şi va permite spectatorilor să vadă şi finala de dublu. Turneul este realizat în parteneriat cu Carpatica Asigurări, şi cu sprijinul Consiliului Local Sibiu și Primăriei Sibiu prin Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.

SURSA:  http://www.sibiu100.ro/sport/7820-filippo-volandri-ultimul-nume-mare-prezent-la-sibiu

Scrie-ne!
Cu ce vă putem ajuta?
Cu ce vă putem ajuta?