Vernisajul artistului Martin Frommelt, la Muzeul Brukenthal

Vernisajul artistului Martin Frommelt, la Muzeul Brukenthal

La Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal a avut loc in 5  iunie, vernisajul expoziției ARC, semnată de artistul Martin Frommelt. Expoziția va rămâne deschisă spre vizitare până în data de 29 iunie.
Martin Frommelt s-a născut în Liechtenstein în anul 1933. A urmat o specializare de 3 ani în pictură, iar între anii 1952-1962 a studiat la Paris, unde s-a înscris într-o mișcare a artiștilor interesați de integrarea artei în arhitectură și în spațiul public. După revenirea sa în Liechtenstein, Martin Frommelt a participat la diferite concursuri, având ca tematică integrarea artei în spațiul public. Primul său mare proiect de grafică a fost „Apocalipsa după Ioan” (1970), după care a urmat un al doilea mare proiect, „Vähtrieb-Viehtrieb” (1986). 10 ani mai târziu, artistul prezintă proiectul “CREATION – 5 constelații ale creației” (1989-1999). După acest opus magnum se dedică unui proiect de sculptură din beton cu elemente de email, intitulat SPINIEU. În perioada 2004-2007 a realizat o serie de 60 de sculpturi cu email. De atunci, artistul se ocupă intensiv cu pictura liberă, impulsul principal constituindu-l o sumedenie de idei din perioada “CREATION – 5 constelații ale creației”.

În perioada 2011-2012 artistul a pictat seria ARC, inspirată de vizita întreprinsă în Statele Unite ale Americii, în parcul național Arches din Utah. Au urmat apoi lucrări cu o tematică variată, pictate în atelierul temporar de vară, în format mare (de peste 10 metri sau chiar mai mari), concepute fără ramă, iar în 2012 lucrări realizate în atelierul amenajat într-o veche lăcătușerie. La Sibiu, artistul a adus o serie de tablouri datând din acești ultimi ani, pe care le expune pentru prima dată.
Lucrări ale lui Martin Frommelt se găsesc în prestigioase colecții publice și private, precum Kunsthaus Zürich, Grafische Sammlung ETH Zürich, Albertina (Viena), Muzeul Kolumba (Köln), Kunstmuseum Liechtenstein, Hilti Art Fondation Liechtenstein, Mezzanin Stiftung für Kunst Liechtenstein etc.

Scrie-ne!
Cu ce vă putem ajuta?
Cu ce vă putem ajuta?