Seviș – „tradiție” din Mărginimea Sibiului. Produs în Sibiu

Seviș – „tradiție” din Mărginimea Sibiului. Produs în Sibiu

Seviș este un nume cu rezonanţă în industria lactatelor, însă pentru sibieni este mult mai mult de atât. Seviș reprezintă Mărginimea Sibiului, Seviș reprezintă acasă.
Fabrica de lapte este proprietatea S.C. HORTICOLA INTERNAţIONAL SEVIȘ S.R.L., iar obiectul de activitate este prelucrarea laptelui. În spiritul binecunoscut al ardelenilor este o unitate care își păstrează principiile și corespunde din toate punctele de vedere standardelor Comunităţii Europene în domeniu. Istoria ei se rescrie în anul 2007, atunci când fabrica de lapte este complet reconstruită și retehnologizată printr-un program SAPARD. Astfel, a fost creată o unitate de prelucrare a laptelui cu o capacitate totală de 20.000 litri/ zi. Se lărgește în acest fel gama de prosuse. Acum putem vorbi, pe lângă laptele de consum, despre iaurt, sana, lapte bătut, telemea, cașcaval, brânză burduf, brânză topită, smântână, unt. Relansarea fabricii însă, vine în anul 2010, atunci când Seviș prezintă pe piaţa din România o nouă imagine a logoului și propune clienţilor săi să guste bunătăţile din Mărginimea Sibiului, un loc încărcat de traţitie și plin de semnificaţii.
Brand-ul „SEVIȘ din Mărginimea Sibiului” pune mai mult accent pe tradiţia locală a Sibiului, înseamnă calitate și tradiţie și se mândrește cu o echipă de specialiști din domeniul agricol, zootehnic și de prelucrare a laptelui.

Tehnologie care permite respectarea
standardelor europene

Fabrica se întinde pe o suprafaţă construită de 1240.25 mp, iar suprafaţa utilă este de 1156.89 mp. Utilajele folosite în fabrica Seviș sunt de ultimă generaţie, iar reţetele după care laptele este prelucrat sunt influenţate de tradiţia Mărginimii Sibiului. Raportul calitate-preţ este principiul de bază, datorită căruia fabrica își asigură competitivitate pe piaţa produselor lactate. Actuala tehnologie, complet automatizată, permite respectarea tuturor normelor de igienă impuse de standardele Uniunii Europene în domeniu. Există acum în fabrică două linii independente de procesare a laptelui, cu fluxuri tehnologice care nu se întrepătrund și o instalaţie de spălare și sterilizare a tuturor utilajelor, controlată de calculator.

Povestea laptelui de Seviș

Laptele, materia prima , este colectat de la cele peste 300 de vaci din ferma proprie și din 11 ferme situate în Mărginimea Sibiului. Verificarea standardelor de calitate se face în fiecare centru de colectare înainte de încărcarea în cisternă. Tehnologia de prelucrare din fabrică este semiautomatizată, iar personalul trebuie doar să supravegheze derularea procesului tehnologic. Pentru că igiena este prioritară, toate persoanele care pătrund în fabrică trebuie să îmbrace echipamente de protecţie, iar spălarea și sterilizarea utilajelor de producţie sunt controlate de calculator. Laptele este pasteurizat la temperatură înaltă. Produsul trece apoi prin circuite închise, până la ambalare, neintrând în contact cu mâna operatorului sau cu aerul.

Noi proiecte cu finanţare europeană

Societatea mai are în derulare un proiect cu finanţare europeană, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, ce are în vedere modernizarea integrală a fermei, optimizarea fluxului tehnologic și mărirea capacităţii adăposturilor până la 1.100 capete de bovine. Implicit, se intenţio­nează ca pe viitor, întreaga capacitate de procesare a fabricii să fie asigurată de la vacile din ferma proprie.

Produsele Seviș le puteţi găsi în magazinele din Sibiu: Str. Oștirii/Rahovei (lângă piaţă Rahovei); Piaţa Cibin; Shopping City Sibiu – Galeria Carrefour (Vis-à-vis de Flanco); la Magazinul de Prezentare deschis în incinta Fabricii de Lapte din Șoseaua Sibiului nr 48 (șoseaua către Cisnădie), dar și în marile lanţuri de magazine.

CONTACT: Cisnădie, Str. Sibiului, nr. 48, jud. Sibiu , Tel: 0269/56 20 70; Fax: 0269 56 20 71; E-mail: office@sevis.ro;

Scrie-ne!
Cu ce vă putem ajuta?
Cu ce vă putem ajuta?