Pandemia de COVID-19 nu a iertat aproape niciun segment al industriei. În această ediție, vom vorbi despre marochinărie. Aproape 30% dintre firmele sibiene cu trecut impresionant în acest domeniu s-au închis, pentru că vânzările internaționale au fost grav afectate.
Până acum un an, sibiencele și nu numai aveau la îndemână o fabrică de marochinărie renumită în întreaga lume, cu ajutorul căreia își completau eleganța. Lupo, un brand celebru de poșete din piele ce a existat pe piața sibiană ani de zile, s-a închis în 2020, anul ce a dat peste cap nenumărate companii.
Cu toate acestea, în acel an greu, o mână de doamne iscusite și-au găsit puterea de a merge mai departe și nu au vrut să renunțe la ceea ce știau cel mai bine să facă. Astăzi, duc în continuare tradiția brandului. Selene Bags este, cumva, urmașul firmei Lupo.
“Ne-am început activitatea în 2020, un an dificil, un an al schimbărilor, dar din dorința de a continua ceea ce știam să facem de atâta vreme, având în spate o experiență de peste 25 de ani, acumulată în cadrul Lupo, unde tot personalul de astăzi a lucrat înainte, o firmă ce a fost recunoscută la nivel național și mai ales internațional, dar care, din cauza pandemiei și situațiilor dificile de anul trecut, și-a încetat activitatea. Această pandemie ne-a forțat să ne reinventăm și am acceptat”, spune Gabriela Nechita, administratorul atelierului de marochinărie Selene Bags.
Citește continuarea poveștii pe Sibiu 100%