Regulament oficial concurs Facebook giveaway “Produs în Sibiu”

  • 0 comentarii

ORGANIZAT ȊN PERIOADA 28.09– 04.10.2020

SECŢIUNEA I – ORGANIZATORUL CONCURSULUI
1. Organizatorul Concursului “Câștigă 1 meniu la Mo’s” este Asociația Produs în Sibiu, denumit în continuare Organizator, cu sediul social în Sibiu, str. Ştefan cel Mare, nr. 47, Ap. 4 desfășurând activități legate de implementarea Concursului, contactarea câștigatorilor și înmânarea premiilor, denumită în cele ce urmează „Organizator”.
2. Concursul se va derula conform prevederilor prezentului Regulament, (denumit în continuare („Regulament”), care este obligatoriu pentru toti participanții. În ceea ce priveste operațiunile privind colectari și/sau prelucrări de date cu caracter personal, acestea vor fi realizate de către Organizator.

SECŢIUNEA II – TEMEIUL LEGAL
1. Concursul este organizat în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 99/2000, privind comercializarea produselor și serviciilor pe piață, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu legislația română aplicabilă.

SECŢIUNEA III LOCUL DE DESFĂŞURARE ŞI DURATA CONCURSULUI
1. Concursul este organizat şi se desfăşoară in mediul online, pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/ProdusInSibiu.
2. Concursul va începe în data de 28.09.2020, și va dura până în 04.10.2020, ora 13:00, denumită în continuare “Perioada desfășurării Concursului” sau “Perioada Concursului”. Orice Participant care nu se încadrează în acest interval de timp nu va fi luat în considerare.

SECŢIUNEA IV DREPTUL DE PARTICIPARE
1. Concursul este deschis participării tuturor membrilor comunității, cu domiciliul/reşedinţa în Sibiu, care respectă termenii şi condiţiile prezentului Regulament Oficial (denumite în continuare „Participanţii”).
2. Participarea la acest concurs implică cunoaşterea şi acceptarea integrală, expresă şi neechivocă a prezentului Regulament.

SECŢIUNEA V REGULAMENTUL CONCURSULUI
1. Regulamentul este disponibil oricărui solicitant, în mod gratuit, pe întreaga durată a concursului online, pe link-ul publicat de Organizator in ziua inceperii concursului
2. Participarea la Concurs implică cunoașterea și acceptarea integrală, expresă și neechivocă a Regulamentului.

SECŢIUNEA VI MECANISMUL CONCURSULUI
1. Mecanismul concursului este:
Răspunde corect printr-un comentariu la întrebare
2. Ȋnscrierile care nu respectă prevederile prezentului Regulament vor fi invalidate.
3. Fără a afecta prevederile prezentului Regulament, Organizatorul îşi rezervă dreptul de a verifica situația respectivă, iar în cazul în care sunt constatate neregularități, respectiva înregistrare va fi invalidată.
4. Castigatorii vor fi alesi prin extragere aleatorie si anuntati pe data de 04.10.2020, in postare pe pagina menționată la secțiunea 2.

SECŢIUNEA VII PREMIILE
1. Ȋn cadrul acestui Concurs este acordat, prin tragere la sorți, un număr total de 1 premiu
2. Participanţilor la Concurs nu le sunt impuse nici un fel de cheltuieli directe sau indirecte suplimentare, cu excepţia cheltuielilor normale de desfăşurare a Concursului (cost date mobile consummate dacă e cazul).
3. Câștigătorii nu au posibilitatea și nici dreptul de a cere modificarea caracteristicilor premiilor si nici acordarea contravalorii în bani a premiilor. Câștigătorii sunt singurii beneficiari ai premiilor atribuite și nu pot ceda drepturile asupra premiilor câștigate unor alte persoane.

SECŢIUNEA VIII TRAGEREA LA SORŢI ŞI DESEMNAREA CÂŞTIGĂTORILOR
1. Tragerea la sorţi va fi electronică și se va desfăşura de catre Organizator si inregistrata.
2. La tragerea la sorţi participă toate înscrierile valide realizate în Perioada desfăşurării Concursului.

SECŢIUNEA IX ANUNŢAREA ŞI VALIDAREA CÂŞTIGĂTORILOR. ACORDAREA PREMIILOR
1. Anunțarea câștigătorilor
1.1. Anunțarea câştigatorilor se va face pe 04.10.2020, conform sectiunii 6 de mai sus.

SECŢIUNEA X PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Organizatorul se obligă să respecte prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016 (în continuare „GDPR”), privind protecția datelor personale ale Participanților stocate pe durata Concursului și ulterior acesteia. Ca atare, Organizatorul se angajează să păstreze confidențialitatea datelor personale ale Participanților la Concurs și să le utilizeze conform legislatiei în vigoare.

septembrie 28, 2021

caută

Articole, Evenimente, Produse, Cariere, Producători Sibieni

Joburi în Sibiu

Soma Sibiu angajează! Căutăm șoferi profesioniști și șoferi profesioniști cu atestat pentru automacara...
\r\n Salariu de incadrare fix\r\n Bonusuri performanta/productivitate\r\n Tichete de masa de 20 lei/zi\r\n Prime d...
Principalele responsabilitati:\r\n\r\n Verifica semifabricatele si produsele finite din punct de vedere calitat...
Principalele responsabilitaţi:\r\n\r\n Operarea echipamentelor de productie\r\n Verificarea calitatii produsu...
Cum ar trebui să fie această persoană ca să fie și ea și noi mulțumiți de colaborare?\r\n\r\n Să fie res...
Cum ar trebui să fie această persoană ca să fie și ea și noi mulțumiți de colaborare?\r\n\r\n Să fie org...
Descrierea companiei:\r\n\r\nHendrickson este liderul mondial in productia si furnizarea de sisteme avansate de su...
Descrierea companiei:\r\n\r\nHendrickson este liderul mondial in productia si furnizarea de sisteme avansate de su...
Descrierea companiei:\r\n\r\nHendrickson este liderul mondial in productia si furnizarea de sisteme avansate de su...